În urmă cu două săptămâni, Maricarmen Abascal, o femeie de 87 de ani, a fost evacuată din apartamentul unde locuia, situat în cartierul Retiro din Madrid.
Din păcate, la scurt timp după ce a fost evacuată, ea a fost internată în spital și mai apoi a murit.
Tragedia a stârnit valuri de proteste în Spania încă de la evacuarea ei.
Între timp, primul ministru al Spaniei, Pedro Sánchez, a declanșat alegeri anticipate după ce două decrete legislative care ar fi interzis evacuările până în 2030 si plafonarea chiriilor nu au trecut de congres.
În 1956, părinții lui Maricarmen au luat în chirie apartamentul și acest contract a beneficiat de așa-numitul sistem „renta antigua”. Important de notat că doar tatăl lui Maricarmen a fost trecut pe contractul de închiriere, acest lucru va deveni relevant mai încolo.
O posibilă explicație pentru acest lucru e că, în Spania anului 1956, conform Codului civil de la vremea respectivă, drepturile femeilor erau restricționate și bărbatul deținea și administra bunurile familiei. Grotesc și barbaric, dacă mă întrebați pe mine.
Sistemul „renta antigua” se caracterizează, în principal, prin următoarele aspecte:
prelungire automată – chiriașul stă cât vrea și proprietarul poate recupera imobilul doar într-un număr limitat de scenarii (ex.: chirie neplătită, stricăciuni majore).
moștenirea contractului – după moartea chiriașului, acesta poate să lase drept moștenire contractul (cu termeni neschimbați) fie soțului/soției, fie copiilor. Conform legii din 1964, erau permise două moșteniri succesive.
chirii aproape înghețate – creșterile de chirie au fost limitate strict pe o perioadă de decenii și, după inflația anilor ’70, ’80 și ’90, aceste chirii au devenit considerabil mai mici decât prețul pieței.
În 1960, tatăl lui Maricarmen a decedat și chiria a fost transferată mamei sale.
În data de 1 ianuarie 1995 intră în vigoare Legea privind contractele de închiriere urbană nr. 29/1994, care limitează numărul de moșteniri ale contractului de închiriere.
Un al doilea transfer al contractului către copii este posibil și sub această lege, însă doar pentru doi ani și/sau pentru tot restul vieții, în cazul unui grad de invaliditate al copilului/moștenitorului de cel puțin 65%.
Mama lui Maricarmen a murit în 2005 și cel puțin eu nu am găsit documente care să dovedească că, la momentul transferului contractului de închiriere, Maricarmen ar fi fost într-un grad de invaliditate de cel puțin 65%.
Conform Legii nr. 29/1994, contractul de închiriere al lui Maricarmen a expirat în 2007, aproximativ acum 20 de ani. Condițiile contractului de închiriere au fost cunoscute de mai bine de 30 de ani, odată cu adoptarea Legii nr. 29/1994.
Nu am reușit să găsesc cine a fost proprietarul inițial care a închiriat apartamentul părinților lui Maricarmen, însă este probabil ca, în perioada 1956 – martie 2018, apartamentul să fi fost deținut de o persoană fizică (nu de o firmă).
Apartamentul a fost cumpărat de Renta Corporación în martie 2018 și lui Maricarmen i s-a făcut o ofertă de a cumpăra apartamentul pentru aproximativ 250.000 de euro.
Maricarmen a refuzat această ofertă, iar apartamentul a fost vândut pentru aproximativ 250.000 de euro în iunie 2018 către Urbagestión Desarrollo e Inversión S.L., care îl deține și astăzi.
Urbagestión Desarrollo e Inversión S.L. este o companie cu aproximativ 10 angajati si o cifra de afaceri de aproximativ 500.000 euro in 2025.
Maricarmen și-a justificat refuzul prin faptul că nu dispunea de resursele financiare necesare.
După această achiziție, în 2018, Maricarmen a fost informată de o creștere a chiriei. Ea precizează că inițial i s-au cerut 2.500 de euro, dar că i s-a făcut o ofertă de 1.650 de euro.
Compania care deține apartamentul spune că a făcut o ofertă în care preciza că valoarea medie a unei chirii pentru un asemenea apartament era de 2.500 de euro, dar că sunt dispuși să înceapă negocierile cu un discount de 40%.
În 2026 (opt ani mai târziu), Maricarmen plătea aproximativ 440–480 de euro pe lună. Compania care deține apartamentul spune că Maricarmen a plătit 204 euro chirie timp de 10 ani și încă aproximativ 230 de euro pe lună pentru utilități.
Cea dintâi încercare de evacuare a fost în 31 octombrie 2025. După mai multe încercări, ea a fost în cele din urmă evacuată în 23 septembrie 2026.
Dupa ce au fost explorate mai multe alternative pe 28 septembrie s-a ajuns la un acord: să se întoarcă în propriul apartament, cu un contract pe 8 ani și o chirie de cel mult 30% din venitul ei net. A murit înainte să se poată întoarce.
Acest final regretabil nu ar fi existat dacă Maricarmen ar fi fost proprietarul apartamentului în care locuia. Însă un astfel de sistem, printre altele, descurajează oamenii să devină proprietari.
Statul, arhitectul acestui sistem inechitabil si dezechilibrat, a avut nenumărate șanse să prevină sau să remedieze acest deznodământ nefericit fără să erodeze dreptul la proprietate.
Plafonările ar fi putut fi eliminate treptat în momentul în care au început să creeze dezechilibre în piață, pentru a încuraja oamenii să devină proprietari, iar oamenilor în situația lui Maricarmen li s-ar fi putut da sprijin din timp pentru relocare sau pentru a deveni proprietarii apartamentelor în care locuiesc.
Cei care protestează azi în stradă își doresc, printre altele, contracte de închiriere pe perioadă nedeterminată, cu prețuri plafonate și încetarea tuturor evacuărilor.
Cred că într-o țară în care dreptul la proprietate privată nu e respectat și legea nu poate fi aplicată, democrația se clatină. O țară în care fiecare este, sau poate deveni, proprietar pe imobilul în care locuiește este o țară care are baza pentru o democrație puternică.
Pe piața imobiliară din Spania există și alte probleme care contribuie la situația în care este azi. Printre fenomene se numără convertirea apartamentelor în cazări pentru turiști și ocuparea ilegală a locuințelor pe termen lung (okupación).
Există voci puternice care numesc fondurile de investiții principalul vinovat pentru situația actuală.
La nivel național, aproximativ 4% din locuințe aparțin de „marii deținători” (proprietari cu peste 10 locuințe), categoria include și entități publice. În Madrid și Barcelona, ponderea e mult mai mare: aici, marii deținători controlează aproximativ 15%-17% din fondul rezidențial.
Consider că piața imobiliară ar trebui să fie dominată de proprietari individuali, nu de stat sau de mari fonduri private de investiții care se joaca de-a „landlordul”.
Nu am investit și nu plănuiesc să investesc vreodată în fonduri sau companii care dețin, administrează și închiriază locuințe rezidențiale.
În încheiere, menționez că densitatea populației în Spania este de circa 98 de locuitori pe km² și doar ~4% din teritoriul Spaniei este ocupat de suprafețe artificiale (orașe, sate, drumuri, zone industriale).
Las aici câteva dintre sursele folosite. Unele cifre diferă ușor, dar proporțiile sunt relevante. Vă încurajez să verificați informația din surse proprii.
https://maldita.es/desinfo/20261001/preguntas-y-respuestas-desahucio-maricarmen-madrid/
https://maldita.es/desinfo/20261008/bulos-desinformaciones-maricarmen/
https://maldita.es/desinfo/20261001/bulos-acampada-vivienda-sol-maricarmen/
https://www.bbc.com/news/articles/c6e3x21ev9wwo
https://www.elespanol.com/madrid/capital/20260924/urbagestion-compro-piso-maricarmen-retiro-eur-ahora-valorado/1003744394628_0.html
https://es.wikipedia.org/wiki/Desahucio_de_Maricarmen_Abascal
https://english.elpais.com/spain/2026-10-08/timeline-of-the-maricarmen-case-from-four-eviction-attempts-to-a-housing-movement-that-shook-spain.html
https://www.eldiario.es/economia/espana-millon-viviendas-manos-grandes-propietarios_1_11844846.html
https://www.euribor.com.es/2026/05/02/los-10-propietarios-que-mas-viviendas-acumulan-en-espana-segun-datos-de-2026/?amp=1
Disclaimer: Considerați acest text un document în continuă evoluție, ceea ce înseamnă că poate fi supus unor modificări nedocumentate și că ar putea chiar să dispară în viitor.